Moartea netradițională

Aflu de la BBC că omul de știință David Goodall, botanist și ecologist, și-a părăsit ieri țara (Australia) cu destinația Elveția. Ținând cont de vârsta sa înaintată (104 ani), e ușor de imaginat că David Goodall nu merge în țara cantoanelor pentru a face turism - nu în sensul obișnuit, cel puțin. În realitate, David Goodall practică un altfel de turism - cel fără bilet de întoarcere. Iar Elveția, de altfel nu tocmai primitoare cu alții care îi calcă pragul fără bilet de întoarcere (mai ales când sunt musulmani), îl așteaptă pe bătrânul australian cu brațele deschise. Așadar, de ce face David Goodall această călătorie? Pe scurt, pentru a-și pune - asistat - capăt zilelor. Iar motivul oferit este simplu: diminuarea independenței. Este acesta, însă, un motiv suficient?

Ar fi o îndrăzneală prea mare să-l corectez sau să-i dau lecții lui David Goodall și - cu scuzele de rigoare pentru nota (mult) prea personală - aș putea să afirm că-i înțeleg dorința. Cu toate acestea, obiectiv vorbind, cred că David Goodall se înșală. Cu atât mai mult cu cât și-a dedicat întreaga viață biologiei. Într-adevăr, sfârșitul vieții nu este o afacere tocmai plăcută - și nici degradarea fiziologică de dinaintea sfârșitului. Dar asta suntem, niște mașinării biologice și, ca orice altă mașinărie, ne uzăm treptat și, până la urmă, vine un moment în care ne defectăm iremediabil. Cu toate acestea, renunțarea la - să-i spun așa - principiul că viața este cel mai de preț dar pe care îl avem (ciudat cum, dacă vrem să ocolim termenii religioși, ajungem la cei economici) nu poate să nu aibă consecințe teribile. "Dreptul la moarte"? Nu există așa ceva - asta dacă nu vrem să cădem în eugenie sau în practici care să amintească de minunata lume nouă a lui Aldous Huxley. Diminuarea independenței? Nu este dezirabilă, dar cu siguranță este inevitabilă. Mai mult, nici în primii ani de viață nu suntem tocmai independenți. Asta dacă suntem suficient de norocoși să fim sănătoși. Ce facem, însă, cu cei mai puțin norocoși și complet ne-independenți - cu nevăzătorii, cu paraplegicii, cu autiștii și cu câți alții? Îi casăm? Îi ducem la programul rabla pentru oameni - firește, la dorința lor? Chiar și pe Stephen Hawking? Dacă moartea e un drept, pedeapsa cu moartea ce este? Ceva preferabil închisorii? Eliberare? În realitate, am uitat ce suntem. Pentru omul modern sănătos, realitatea este atât de virtual(izat)ă încât doar spectacolul nașterii și al morții - cu toate placentele, lichidele, umorile și descompunerile lui - îi amintește de originea sa animală, iar asta - pare-se - nu-i este câtuși de puțin pe plac.

Să revenim, însă, la călătoria lui David Goodall. Deși știrea de la BBC nu meționează la serviciile cărei clinici va apela David Goodall pentru a se casa asistat, probabilitatea e mare ca establishment-ul cu pricina să fie clinica Dignitas. O căutare sumară pe internet oferă mai multe informații, inclusiv prețuri. Deci, cât costă un astfel de serviciu oferit de o organizație care se definește a fi "non-profit"? Oriunde între 4000 și 7000 de euro (sau, după alte surse, între 6500 și 15000 de lire sterline), în funcție de pachet. Pachetul basic acoperă doar casarea, cel premium include și costurile de eliminare din peisaj. Așadar, nu e ceva tocmai accesibil. Deocamdată, săracii trebuie să se mulțumească cu moartea gratuită, tradițională. Site-ul Dignitas oferă și mai multe informații, inclusiv broșuri. Motto-ul spune tot - "Trăiești cu demnitate, mori cu demnitate". Și, inevitabil, apare întrebarea: oare miliardele de beneficiari ai morții tradiționale au murit nedemn?

Una peste alta, se pare că multe din chestiunile "tradiționale" sunt proaste, familia fiind exemplul preferat. Dar nu toate. Există și tradiții bune. Tradiționala inegalitate economică, de exemplu, e briliantă și absolut de neînlocuit. Tradiționalul imperialism deghizat în Responsability to Protect (R2P) sau în alți termeni pompoși, la fel de briliant. Tradiționalul discurs despre pace în timp ce sume fabuloase sunt cheltuite pe armament, iarăși briliant. Ce să mai, suntem bine. Am cucerit tot, mai puțin "dreptul la moarte". Dar nu mai avem mult.

Va fi lumea mai bună fără David Goodall? Cu siguranță nu. Va fi inexistentul David Goodall mai fericit decât cel de acum? Iarăși nu. Și atunci, de ce? Sau, cum întreba tânărul (plângând ca un prost) din "Inspecțiunea" lui Caragiale, de ce, nene Anghelache?