Câteva gânduri despre feminismul burghez, antiegalitarist

If you tell the truth, you don't have to remember anything.

Mark Twain

Probabil nimic nu ilustrează mai bine falsul ideologic în care se situează feminismul modern decât situația angajatelor din industria textilă. În România actuală, există zeci de fabrici mari de confecții (și multe sute de business-uri mai mici) în care lucrează aproape exclusiv femei. Firește, în general pe salariul minim și nici acesta plătit la timp. Nu pot să nu mă întreb: oare spectacolul halelor cu sute de femei aliniate la câte o mașină de cusut, precum găinile ouătoare, este triumful feminismului? Dacă ne luăm după tăcerea mormântală a feministelor și feminiștilor de serviciu, răspunsul este afirmativ. În fond, femeile sunt, în sfârșit, suprareprezentate într-un domeniu. Au dovedit că sunt mai bune decât bărbații. Iar de egale sunt egale, pe salariul minim. E ceva de criticat prin prisma feminismului modern (și monden)? Nu prea văd cum. Ce-ar putea să spună adepții feminismului burghez? E discriminare sau empowerment? Dacă e discriminare, ce e de făcut? Să ceară ca jumătate din forța de muncă să fie formată din bărbați? Ar însemna ca angajatorul să dea afară femei ca să angajeze bărbați, un gest nu tocmai... feminist. Să ceară mărirea salariilor? Ar însemna să scadă profitul angajatorului și să pericliteze "principalul avantaj competitiv al României", adică forța de muncă ieftină, un gest nu tocmai... burghez. Așa că cel mai bine este să se uite în altă parte. Și asta pentru că feminismul burghez este așezat pe baze false, intrinsec antiegalitariste. Feminismul burghez nu urmărește egalitatea autentică între femei și bărbați, ci egalitatea între femei și bărbați în interiorul clasei sociale de care aparțin. Cu alte cuvinte, proletarii cu proletarii, burghezia cu burghezia. Pentru că îmi plac exemplele, îndrăznesc să afirm că, dacă am fi trăit în sclavagism, feminismul în forma sa actuală nu ar fi avut ceva de obiectat împotriva sclaviei, ci doar împotriva "inegalității de gen" dintre robi și roabe. Ba poate chiar ar fi cerut și biciuirea (de obicei aplicată bărbaților) femeilor care încălcau voința stăpânului. Cum nu trăim în sclavagism (doar azi suntem toți salariați și avem libertatea de a cumpăra de la Mega Image!), mă opresc din procesul de intenție. Dar nu înainte de a mai face o afirmație, anume că feminismul burghez, fiind apanajul claselor de sus, își canalizează toată atenția asupra - surpriză mare! - claselor de sus. Așa se explică de ce toată floarea feminismului burghez din România nu șoptește niciun cuvânt despre sutele de mii de femei exploatate de industria confecțiilor (de exemplu), dar în schimb o atacă pe o anumită doamnă din Teleorman, prezentată ca un exponent detestabil al speciei feminine. "Prima Proastă", în cuvintele Mihaelei Miroiu, the landlady (sau landperson?) a feminismului burghez românesc. E de la sine înțeles că unele femei sunt mai egale decât altele... Există femei și sub-femei, nu?

Am folosit mai devreme cuvântul specie pentru că un anumit tip de discurs feminist burghez mă duce cu gândul într-acolo. Adepții/adeptele "egalității de gen" de tip burghez nu pornesc de le premisa că suntem toți egali, bărbați și femei, și că inegalitatea (de multe ori de necontestat) își are originea chiar în ordinea socială în care trăim, ci de la raționamentul invers, că suntem inegali (bărbatul fiind transformat într-un fel de bestie care nu știe altceva decât să-și bată soția, demonstrație însoțită întotdeauna de statistici grăitoare) și că trebuie să hiper-normăm până obținem o pseudo-egalitate, întotdeauna pe orizontală și impusă prin forță. Cu alte cuvinte, adepții "egalității de gen" de tip burghez consideră bărbații și femeile ca fiind... inegali de la natură. Chiar dacă ar exista o fărâmă de adevăr în această poveste (micile diferențe fizice, nu și intelectuale), mi se pare o ironie totală să susții o egalitate pornind de la premisa că, în mod natural, această egalitate nu există. Ca și cum un ateu ar vrea să fie papă.

Pentru că am tot vorbit de egalitate, redau un fragment dintr-o petiție semnată de toată floarea feminismului burghez autohton.

"Considerăm, de asemenea, că pentru anumite poziții (mai ales în instituțiile publice centrale și locale însărcinate cu implementarea principiului european gender mainstreaming) este necesar să fie impusă diploma de master în domeniu ca o condiție de angajare, ori o experiență de cel puțin 3 ani într-o organizație nonguvernamentală care a implementat proiecte în domeniul egalității de gen sau s-a ocupat de cercetare în domeniu."

Lăsând deoparte limbajul de gipscarton, care este esența "cerinței" exprimate mai sus? Pe scurt, experții în egalitate de gen au mare grijă să excludă, fără exagerare, 99.9% din populație. Lucrătoarele din industria confecțiilor sunt bine ancorate în egalitatea lor orizontală, nu avem motive de îngrijorare. Nu din acest punct de vedere, cel puțin. Avem, însă, altfel de îngrijorări. Pentru că, dacă citim tot textul, aflăm că egalitatea de gen este o știință periclitată - din nou surpriză! - de ceva ce sună suspect de mult a egalitate de șanse.

"Dorim să se evite impostura și amatorismul, precum și neglijarea și delegitimarea expertizei și a politicilor legate de egalitatea de gen prin asigurarea unei 'specializări' formale, și nu prin cunoștințe și competențe reale în acest domeniu."

Asta ar fi culmea, ca o confecționeră să se ocupe de gender mainstreaming! Delicații profesioniști ai egalității de gen trebuie protejați. Doar ei se pot ocupa de egalitatea voastră. Un amestec pe verticală, chiar și accidental, ar da peste cap întregul ecosistem.

Așa se întâmplă când jonglăm cu prea multe egalitățuri, ne împiedicăm în ele și trebuie să confecționăm tot mai multe povești pentru a ascunde adevăratele intenții. Ne place să numărăm câte femei sunt miniștri, parlamentari, CEO sau, când ne convine, câte sunt victime ale violeței domestice, dar nu le numărăm pe cele exploatate, care se întâmplă (ce chestie!) să fie de departe cele mai multe. Dacă am vorbi despre egalitate reală, n-am avea nevoie de diplome. Suntem oameni și suntem egali. Până și maimuțele înțeleg conceptul.